duminică, 25 septembrie 2016

Primul cutremur împreună


În stare de trezie, adică.
Da’ ce făceam noi treji la ora aia?
Pâine prăjită, desigur.

Eu operam la butoanele aragazului în timp ce Muţunau şmanglea „pe furiş” din feliile de mozzarella presupus acompaniatoare de tartină.

Se aude oarece hârâit. Asta, retrospectiv vorbind, că, pe loc, l-am ignorat. Pe strada noastră trec multe camioane care zgâlţâie tot din casă mai ceva decât 6.1 ăsta sau cât o fi avut el.
După care zgâlţâiala continuă ceva mai mult decât în caz de camion şi-ncep să fluture straniu uşile dulapurilor din bucătărie...

- Muţunau, e cutremur!
Musiu, prins în flagrant delict de deşte-n mozzarella, se-ncruntă. La gândul c-a fost prins, nu de altceva.
- Zburdă de-acolo, îi fac eu semn să iasă, în timp ce-nchid aragazul.

'Mnealui se-ncruntă din nou. De-acu’ dădea să grebleze următoarea felie de mozzarella, că, dacă tot ai fost deconspirat....
- Copchile, vino-ncoace. În caz de cutremur e bine să te adăposteşti lângă un obiect mai mare, stabil, de pe care, de preferinţă, să nu-ţi cadă nimic în cap.
- Deci nu dulapu’ ăsta, zice Muţunau (cu gura plină, desigur)

După ce-am aşteptat să văd dacă mai apare vreo replică imediată, ne-am întors, evident, la mâncat.
- Uite, zice Muţunau, nici măcar tubul ăla de vitamina C n-a căzut!
(e-adevărat, la noi n-a căzut nimic)

După care, evident, ne-am culcat.

Na, mai învaţă copilul despre tacticile de apărare civilă.

Niciun comentariu: